Anuarul Institutului de Istorie «George Bariţiu» din Cluj-Napoca” al Academiei Române este succesorul „Anuarului Institutului de Istorie Naţională din Cluj”, care apare începând cu anul 1921, fiind cel mai vechi periodic de istorie din România. Era publicaţia primului institut de istorie din ţară, creat în anul 1920, consecinţă a Marii Uniri din 1918. Privită în perspectivă cronologică, evoluţia „Anuarului” poate fi împărţită în patru etape importante:

• 1921-1945
• 1946-1957
• 1958-1989
• 1990-2011.

      Cu o longevitate de 90 de ani de apariţie, „Anuarul” Institutului de Istorie din Cluj este primul periodic românesc de specialitate din Transilvania, creat din necesitatea diseminării rezultatelor cercetărilor nou-înfiinţatului Institut de Istorie Naţională din anul 1920. Apărea în atmosfera de optimism şi efervescenţă culturală de după Unirea din 1918. Asemeni institutului, publicaţia acestuia va fi periodicul prin intermediul căruia s-au finalizat rezultatele ştiinţifice ale membrilor Institutului şi totodată s-a dorit o şcoală de iniţiere şi consacrare ştiinţifică pentru tinerii istorici, fapt consemnat de înseşi întemeietorii lui. Potrivit viziunii profesorului Ioan Lupaş, primul director al Institutului de Istorie ce fiinţa pe lângă Universitatea Daciei Superioare, scopul era ca „tinerii care se vor pregăti şi vor lucra aici să poată aduce prin studii şi cercetări originale şi meritorii, partea lor de contribuţie la progresul istoriografiei naţionale”. Încă de la început, ritmicitatea apariţiei a fost stabilită la un an şi respectată pe cât posibil cu putinţă, graţie exigenţei redactorilor şefi: academicienii profesori Ioan Lupaş, Alexandru Lapedatu, Constantin Daicoviciu, Ştefan Pascu, ca şi conţinutul, de multe ori publicat în limbi de circulaţie internaţională sau însoţit întotdeauna de rezumate în limbi străine.